Idei ÎN păcate

Răutăţi

leliapetrache — Sat, 16 Aug 2008 22:10:14 +0000

Cand vreau sa fac o caracterizare negativă orice propoziţie conţine obligatoriu cuvantul ţăran sau moldovean. Nasol, recunosc! Binenţeles este doar o figură de stil devenită aproape un tic verbal. Şi ce dacă, o folosesc şi alţii. Ei bine nu mai poţi sa zici nimic dom’le. Ieri povesteam o chestie care implicit s-a terminat în …nişte ţărani. “Pai ce, eu sunt de la ţară!”, a sarit interlocutoarea mea, “ce vrei să spui?”… şi dă-i şi explică-i…altă data am zis o chestie care s-a terminat în “..bla bla nişte moldoveni” . Colegul meu a reacţionat prompt, “eu sunt din Piatra Neamţ poate vrei sa te alerg prin birou!” Dacă interlocutorul este o persoană plinuţa trebuie sa nu folosesc, chiar daca vorbim despre altcineva, cuvantul umflat, daca e foarte mic de inaltime, pitic [chiar de ce pe pitici îi supără cuvăntul asta si prefera bolnavi de nanism, sau de ce un chel se simte mai bine cu calviţie şi nu cu chelie, nu e acelaşi lucru?] …..păi dacă e aşa aştept momentul in care o să zic “bou” şi or să sară in sus vreo trei -patru…

Doamna FLORY

leliapetrache — Sat, 16 Aug 2008 21:13:03 +0000

Dedic aceste randuri tuturor tuturor celor care au experimentat aceeasi senzatie de nulitate absoluta sau zerorizare maxima in relatia cu seful direct. SEFU’ daca citesti aceste randuri sa stii ca esti exclus din ecuatie.
Cati dintre voi, dupa ce terminarea facultatii ati crezut ca l-ati apucat pe D-zeu de picior in ideea unui salariu mare si a unui superjob.
Chestia cu respectu’ am observat-o in companiile romanesti, prin vreo trei am trecut si eu, poate pentru ca in cele straine femeile de serviciu sunt o prezenta mult mai discreta, de obicei le zaresti doar in pauzele de masa. Sa nu fiu inteleasa gresit , nu am nimic cu aceasta profesie, sagetile vizeaza atitudinea celor dincolo de noi. Nu sunt pretentioasa deci nu emit pretentii! Cum ar fi sa intre sefa in birou si sa ne spuna Neata’. Vise! Dar nu am inteles niciodata de ce e atat de greu sa raspunzi la un salut…macar la ala de plecare ca doar am respirat zece , doispe ore acelasi aer.
De cate ori nu am privit cu uimire cum sefa nu isi mai amintea numele nostru (imi includ aici si colegii de suferinta). Stiam din start cu cine avea treaba si totusi se incrunta, scremea, plescaia, arata cu degetul, “Aaaa….” si in final dupa un lung search in memorie (am bagat un cuvant in engleza ca e trendy) deci in final nimerea numele amaratului. Oo, cata fericire, ochii ni se umpleau de lumina si sufletu’ de recunostinta….m-a nimerit! In cazurile mai fericite beneficiam de apelativul “dragutza” , “mandro” “ fetitzo” sau ‘baiete” dupa caz. Daca ma boteza mama “Dragutza” te-as fi informat idioato, ii transmiteam desigur doar telepatic
“Buna dimineata, ce mai faceti Doamna?” Intorc capul din instict. Aaa, nu vorbeste cu mine e doar Doamna Flory, femeia de serviciu . Urmeaza o scurta si placuta conversatie intre cele doua, cateva perechi de ochi ofticati se itesc de dupa monitoare. Intre timp ma gandesc de ce ii spun si eu Doamna Flory, ca ea ne striga direct pe nume. Filozofez mai mult pe subiect, raportul de vanzari poa’ sa mai astepte…pai oamenii de la intretinere sunt Nelutzu, Fane, Titi fara apelativul de politete. De ce femeile de serviciu au parte de zambete, de „saru’ mana“ de la sefu’ , de salutul de dimineata, de „te rog frumos sterge biroul“, de „multumesc ca ai dat cu aspiratorul“. Desigur o cunoasteti pe D-na Flory e aceeasi D-na Tanzty din biroul vostru, sau D-na Cici sau….

15.32h

leliapetrache — Sun, 03 Aug 2008 20:25:35 +0000

“Ce ma , vrei sa-ti faci blog? Blogu’ nu e un jurnal intim, e ca o carte pe care o citeste toata lumea.” Imi spuse colegul meu demonstrandu-mi cat de usor e sa-l creezi si apoi tot el sa-mi reaminteasca aproape in fiecare zi , sistematic si dojenitor, ca daca am blog tre’ si sa scriu in el. De atunci a trecut o luna.

Cativa oameni adunati astazi pe trafic greu. Incetineste, ii spun sotului meu. In stanga un politist , medicina legala, un cameraman. Ma uit la ceasul de pe bord, e ora 15.32. In dreapta doua fete se tin in brate si plang, un tanar loveste cu furie o motocicleta facuta praf. Atat de tare incat parca ma doare pe mine piciorul. Nu vad nici un cadavru, cu siguranta l-au pus deja in masina. Timpul s-a oprit in loc. E ca o piesa de teatru in care toti se agita iar tu stai si privesti tacut in timp ce te incearca sentimente. De compasiune, de mila. Fata de cine ? Cati ani avea, cu siguranta foarte tanar, dupa varsta prietenilor care se adunasera la fata locului. Nu puteam sa ma gandesc decat la ora la care murise, nu cred ca trecuse mai mult de o ora, hai maxim doua. In uma cu o ora , pe acelasi drum pe care trec, un tanar si-a dat sufletul , intr-un moment de inconstienta sau teribilism sau ..M-am trezit brusc dupa ce am trecut de oribila scena, comentand incidentul, cu siguranta a depasit prin dreapta dupa pozitia motocicletei si a camionului stationat. Trebuie neaparat sa ma uit la stiri, deja devine personal, de ce sa vreau sa stiu cine era sau ce varsta avea. O alta stire oarecare la jurnal. O stire pentru rating, oricum nimeni nu invata nimic. Trist. O suta de metri mai incolo pe sensul opus, la urmatoarea intersectie, un tip pe scuter depasea prin partea dreapta…